Ce este extrasul de carte funciara – informare si preturi
Extrasul de carte funciara este un document care poate fi eliberat de ANCPI sub forma unui formular standard. Acesta furnizeaza informatii despre descrierea si identificarea unui imobil precum numarul cadastral sau suprafata in mp. De asemenea, contine informatii referitoare la titularul dreptului de proprietate, a dreptului de uzufruct, ipoteca sau somatii judecatoresti.
Conform codului civil art 883, extrasul de carte funciara pentru informare poate fi solicitat si eliberat la cererea oricarei persoane care prezinta interes pentru starea juridica a unui imobil. Este un document public care descrie proprietatea funciara si indica drepturile reale imobiliare, iar solicitantul nu are obligatia de a justifica scopul cererii sale.
Se poate obtine in regim de urgenta de la ghiseu si va trebui sa platesti o taxa suplimentara sau in cel mai scurt timp, online, si atunci platesti un pret mai mic si chiar poti beneficia de tarife reduse.